Așa cum am mai explicat, în afara finanțărilor publice, există o serie de finanțări private demne de luat în seamă de către antreprenori, în special de către antreprenorii sociali. La început de 2020, au fost deja anunțate 2 apeluri de finanțare privată pentru ONG-uri!

În stare de bine – program finanțat de Kaufland România

Proiectele trebuie să vizeze una dintre ariile tematice de mai jos.

  • CULTURĂ: proiecte care stimulează expunerea şi implicarea grupurilor vulnerabile şi a comunităţilor din care acestea fac parte în activități culturale sau în creaţia culturală;
  • SPORT: proiecte care cresc participarea grupurilor vulnerabile şi a comunităţilor din care acestea fac parte la activităţi de educaţie fizică şi sport;
  • VIAȚĂ SĂNĂTOASĂ: proiecte care implică grupurile vulnerabile şi comunităţile din care acestea fac parte în promovarea unui stil de viață sănătos.

Beneficiarii pot depune un singur proiect în cadrul apelului În Stare de Bine. Valoarea finanțării este cuprinsă între 25.000 și 50.000 lei, nefiind necesară o contribuție proprie. Depunerea proiectelor se face online, pe platforma finanțatorului, în intervalul 6 – 7 Februarie 2020. Proiectele trebuie implementate până cel târziu 30 iunie 2020.

Mai multe informații despre program sunt disponibile pe site-ul finanțatorului: http://instaredebine.ro/ce-finantam/

 

Fondul pentru fapte bune – program finanțat de Fundația Vodafone

Proiectele trebuie să fie adresate unei categorii sociale defavorizate (copii, tineri, vârstnici, persoane cu dizabilități și alte categorii vulnerabile). Proiectele pot viza servicii de asistență socială, accesibilizare pentru persoane cu dizabilități, combaterea violenței domestice sau folosirea tehnologiei în domeniul serviciilor sociale.

Finanțarea acordată este de maxim 190.000 lei/proiect. Contribuția proprie a Beneficiarului este de minim 15%. Vor fi decontate în principal cheltuieli cu personalul, precum și cheltuieli de promovare. Proiectele pot fi depuse online, pe platforma finanțatorului, până pe data de 13 Februarie 2020.

Mai multe informații despre program sunt disponibile pe site-ul finanțatorului: https://finantare.fundatia-vodafone.ro/.

Pentru mai multe detalii despre finanțări private, fonduri europene, linii de finanțare deschise în acest moment, scrie-ne pe WhatsApp și urmărește conversația!

Finanțări private – ianuarie 2020

Lasă un comentariu